Nici nu mai știu ce să cred, sincer... Speranța mea de pân-acu' vreo 3-4 ani a fost că poporul nostru n-a uitat prin ce-a trecut.
Văzând cum evoluează lucrurile, însă... mi-e frică de faptul că vom vedea și-aici ceva similar cu ce se întâmplă în America, sincer... Populația e disperată și deziluzionată (și îmbătrânindă), educația e din ce în ce mai praf, și oamenii din ce în ce mai egoiști...
Chiar nu știu. Dar presimt că nu va fi plăcut, oricum.
Disperarea e cuvantul cheie. Alt factor e ca muncitorii de prin corporatiile americane cu sedii in Romania au cam baut socata rece si cred ca restul care nu au ajuns asa de "succes" ca ei, nu au depus destule eforturi. Romania nu e pe ultimele locuri din UE in majoritatea statisticilor degeaba. E o tara cu o populatie curenta care a trait intr-o saracie destul de mare in mare parte a vietii si asta a dus la o lipsa de oportunitati de a isi asigura ultima parte din viata ca fiind decenta. Asta duce la disperarea din zilele noastre.
Probabil va fi si la noi ceva similar ca la americani, dar cred ca va veni in urmatorul parlament. Cred ca am scapat momentan.
Cine stie.. Poate in 4 sau 5 ani suntem in razboi sau un dezastru climatic fara precedent si disperarea din zilele de azi va avea o prioritate mai mica.
Foarte bine punctat, și în direcția asta-mi zboară și mie gândurile... Vom avea patru ani în care nu se va schimba mare lucru față de cum au decurs lucrurile până acum (asta dacă avem noroc...), după care vor ieși iar carcalacii la lumină cu "v-am zis io'," lumea îi va crede pe cuvânt pentru că-i mai ușor decât să gândească sincer vreo 15 minute, și ne trezim cu Trămp®...
Momentu' ăla în care aștepți să vină "mai rău"-ul să se calmeze restu' cu rahaturi de-a pixu'... Ce vremuri...